0.2 C
România
22 decembrie, 2024

SRI schimbă forma de organizare de la modelul KGB moștenit de la fosta Securitate, la unul occidental

00:07, 14 octombrie 2019

La 30 de ani de la lovitura de stat din 1989, Serviciul Român de Informații dă o lovitură puternică baronilor locali care nu vor mai fi protejați de șefii locali ai SRI. Modelul de până acum cu șef SRI pentru fiecare județ era unul rămas de pe vremea lui Ceaușescu care favoriza conducătorul politic al județului. Nici infractorul post-mortem Radu Timofte, nici Costin Georgescu și nici George Maior nu au catadicsit să schimbe modelul moștenit de la KGB. Iată că Eduard Hellvig a făcut acest pas și începând cu 1 septembrie 2019, SRI s-a reorganizat în format regional, după modelul FBI.

Se renunță la organizarea judeţeană a unităţilor teritoriale, înfiinţându-se 11 direcții regionale de informații (DRI) cu competențe legale pe zona mai multor județe, astfel:

DRI Moldova Nord, cu competențe în județele Iaşi (sediu principal), Botoşani, Neamț, Suceava şi Vaslui;

DRI Moldova Sud, cu competențe în județele Galați (sediu principal), Bacău, Brăila, Buzău şi Vrancea;

DRI Dobrogea, cu competențe în județele Constanța (sediu principal), Călăraşi, Ialomița şi Tulcea;

DRI Bucureşti, cu competențe în municipiul Bucureşti (sediu principal), județele Ilfov şi Giurgiu;

DRI Muntenia, cu competențe în județele Prahova (sediu principal), Argeş, Dâmbovița şi Teleorman;

DRI Oltenia, cu competențe în județele Dolj (sediu principal), Gorj, Olt, Mehedinți şi Vâlcea;

DRI Centru, cu competențe în județele Braşov (sediu principal), Covasna, Harghita şi Mureş;

DRI Transilvania Sud, cu competențe în județele Sibiu (sediu principal), Alba şi Hunedoara;

DRI Banat, cu competențe în județele Timiş (sediu principal), Arad şi Caraş-Severin;

DRI Transilvania Vest, cu competențe în județele Cluj (sediu principal), Bihor şi Sălaj;

DRI Maramureş, cu competențe în județele Maramureş (sediu principal), Satu-Mare şi Bistrița-Năsăud.

Soluţia reorganizării a fost validată în cadrul unui proces de testare în format pilot ce a avut loc pe parcursul anului 2018.

Prezența şi îndeplinirea misiunilor Serviciului vor fi asigurate în continuare pe întreg teritoriul României, noul format fiind menit să ofere cadrul instituțional pentru adaptarea activității SRI la dinamica amenințărilor actuale. De asemenea, un obiectiv important al reorganizării în format regional este reprezentat de optimizarea fluxurilor de informare către beneficiarii legali.

Datele de contact ale noilor Direcții Regionale de Informații:

DRI Moldova Nord – Iaşi, str. Sfântul Lazăr nr. 3, jud. Iaşi, telefon 0377732500

DRI Moldova Sud – Galați, Calea Prutului nr. 1, jud. Galaţi, telefon 0377736500

DRI Dobrogea – Constanţa, str. Atelierelor nr. 3, jud. Constanţa, telefon 0377741500

DRI Bucureşti – Bucureşti,Str. Paciurea nr. 10, sector 2, telefon 0377724805

DRI Muntenia – Ploieşti, str. Stadionului nr. 24, jud. Prahova, telefon 0377744500

DRI Oltenia – Craiova, str. Amaradia nr. 32, jud. Dolj, telefon 0377751500

DRI Centru – Braşov, str. Prundului nr.10, jud. Braşov, 0377768500

DRI Transilvania Sud – Sibiu, str. Revoluţiei nr. 8, jud. Sibiu, telefon 0377769500

DRI Banat – Timişoara, Calea Sever Bocu nr. 47, jud. Timiş, telefon 0377756500

DRI Transilvania Vest – Cluj-Napoca, str. Traian nr. 27, jud. Cluj, telefon 0377764500

DRI Maramureş – Baia Mare, B-dul. Republicii, nr. 55, jud. Maramureş, telefon 0377762500

Sursa: https://www.curentul.info/social/sri-schimba-forma-de-organizare-de-la-modelul-kgb-mostenit-de-la-fosta-securitate-la-unul-occidental/

Ultimă oră

Același autor